Capitala s-a transformat într-un câmp de luptă

Redactor:
Nicu Bădescu
Capitala s-a transformat într-un câmp de luptă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă, în ziua derby-ului, Bucureștiul a fost din nou câmp de luptă pentru fanaticii peluzelor din Ghencea și „Ștefan cel Mare”.

Ultrașii celor două mari rivale au pus în aplicare amenințările, forțele de ordine nereușind să evite contactul între fani. Luptele între tifossi au început de la periferie cu trei ore înainte de primul fluier al lui Deaconu. Ultrașii rivali și-au dat întâlnire în intersecția de la Diham, aici având loc practic cea mai dură ciocnire. Aproximativ 200 de fani s-au bătut timp de câteva minute, forțele de ordine fiind luate din nou prin surprindere. Arsenalul? Pari, pietre, torțe, lanțuri. Actul doi s-a desfășurat în intersecția de la Lizeanu. Acolo, numărul suporterilor a fost mai mic, Jandarmeria reușind să acopere mult mai bine terenul decât în prima locație. La fel, întâlniri între grupările rivale au  mai avut loc și pe bulevardul Nicolae Titulescu, dar și la Piața Muncii. 

Cu porțile închise?

Cu o coregrafie impresionantă, cu numeroase bannere, unele dintre ele injurioase, dinamoviștii au făcut și spectacol, dar au și încălcat regulamentul. Din cauză că au afișat înscrisuri care conțineau cuvinte obscene, dar și pentru că au aprins torțe, pe care ulterior le-au aruncat în direcția steliștilor, fanii alb-roșii riscă chiar să fie interziși minim două partide de pe arena din „Ștefan cel Mare“.

Articolul 83, litera d, al Regulamentului disciplinar al FRF spune că, „în cazul în care obiectele aruncate au lovit persoane, clubul în cauză se sancționează cu penalitate de la 40.000 lei la 100.000 lei și interzicerea dreptului de organizare a jocurilor pe propriul stadion pentru 2-4 jocuri“. Astfel, Dinamo poate evolua cu porțile închise în partidele cu Urziceni și FC Argeș, în cazul în care Comisia de Disciplină va considera că torțele aruncate i-au vătămat pe steliști.

10 mii de lei este amenda primită de Dinamo din partea Jandarmeriei, pentru că, în calitate de club organizator, a făcut posibilă pătrunderea în stadion cu torțe

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×